Mercedes-Benz GLK este un SUV de care mulţi dintre voi probabil că aţi tot auzit începând cu toamna lui 2008 când a fost lansat în România.
Un autovehicul care a revoluţionat lumea SUV-urilor, menit să ducă mai departe renumele mărcii Mercedes-Benz, GLK a ştiut de la bun început să se impună şi să surpindă, fiind creat pentru a se integra perfect într-o lume a eleganţei şi a stilului premium, venind în acelaşi timp în întâmpinarea tuturor acelor persoane care dovedesc un ataşament deosebit pentru excelenţa Mercedes-Benz.
La un an de la lansarea sa, GLK porneşte la drum alături de noi prieteni în cadrul Proiectului4 – un blog ce reuneşte eforturile voluntare a trei oameni cu idealuri comune.
Trei dintre cele mai perseverente personaje în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, unite de grija obsesivă pentru calitate, bun-gust şi creativitate au răspuns invitaţiei GLK-ului de a i se alătura într-un proiect de amploare care serveşte unor cauze nobile.
Astfel, Alessandra Stoicescu, Catălin Ştefănescu şi Bobby Voicu , alături de Mercedes-Benz GLK, îşi asumă datoria de a atrage atenţia asupra unor probleme de actualitate. Mai mult, cei trei, care nu se află la prima acţiune de acest gen, fiind implicaţi de-a lungul timpului în susţinerea mai multor campanii, vor ajuta prin know-how şi resurse la rezolvarea cauzelor asumate.
Mercedes-Benz GLK, alături de noii săi prieteni, continuă în mod firesc să susţină eforturile deja depuse de aceştia pentru comunitate, fiindu-le alături zi de zi.
Cătălin Ştefănescu vă este un nume cu siguranţă cunoscut dacă aţi căutat vreodată pe canalele TV o emisiune de cultură care să vă vorbească în termenii bunului simţ.
Emisiunea sa de la TVR, Garantat 100%, este una dintre cele mai longevive şi apreciate emisiuni culturale din România, reuşind să reprezinte o nouă cale prin intermediul căreia pot fi percepute manifestările culturale şi oamenii care le generează.
Cauza aleasă de Cătălin în cadrul Prioectului4 este bine înrădăcinată în ceea ce înseamnă ajutorul oferit semenilor. Iar în acest caz ne referim la cei care au cel mai mult nevoie de îndrumare: copiii aflaţi pe băncile şcolilor.
Dacă în mod normal accesul la noile tehnologii pare un lucru facil, acesta nu este valabil în comunităţile mici în cadrul cărora şcolile se confruntă cu lipsa fondurilor. Prin urmare, prezenţa computerelor în astfel de şcoli poate fi socotită drept raritate. Mai mult, normalitatea specifică unui mediu educaţional este deseori întreruptă şi de lipsa unor biblioteci care sa puna la dispoziţie cărţi elevilor. În cadrul Proiectului4, cauza lui Cătălin constă în depunerea tuturor eforturilor pentru dotarea unor astfel de şcoli cu lucruri atât de necesare elevilor: computere şi cărţi. În primă fază, cauza se va concretiza în oferirea unui sprijin real în acest sens copiilor din comuna Letea (localitatea izolată din Delta Dunării). În plus, Cătalin va colabora şi cu voluntari ce asamblează calculatoare din componentele donate.
Alessandra Stoicescu, vedeta Antenei 1, cea care vă întâmpină zi de zi cu ştirile Observatorului, a ales să sprijine o cauză care de multe ori pare imposibilă: aşezările româneşti uitate de lume şi parcă desprinse de civilizaţie, aşa cum o ştim. Lipsurile care afectează comunităţile, alături de nepăsarea celor care au puterea să facă ceva pentru ele îngreunează şi mai mult viaţa puţinilor locuitori care duc mai departe renumele aşezărilor. Un astfel de exemplu este şi comuna Bătrâna din judeţul Hunedoara, populată de aproximativ 160 de locuitori. Comuna este formată din patru sate (Bătrâna, Piatra, Răchiţaua şi Faţa Roşie), dintre care ultimele trei sunt lipsite de reţea electrică. Sandra, în cadrul Proiectului4, va încerca să treacă peste toate piedicile pentru a sprijini comunitatea şi a facilita racordarea la reţeua electrică a celor trei sate. Implicată alături de UNICEF şi Antena 1 într-o campanie pentru ajutorarea copiilor din Bangladesh, Sandra a ales să continue prin Proiectul4 să ofere celor uitaţi de semeni o mână de ajutor atunci când lucrurile par lipsite de orice speranţă.
Bobby Voicu, unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri din peisajul online românesc s-a alăturat Proiectului4, alegând să susţină o cauză născută din pasiunea sa pentru cetăţile şi monumentele istorice aflate pe teritoriul României. Şi nu este vorba de orice fel de monumente, ci despre acelea care datorită nepăsării, au devenit lipsite de poveştile care le-au însoţit de-a lungul veacurilor; poveşti, care prin cei care le ascultă, vorbesc vizitatorilor despre locuri şi oameni ce au refuzat să se resemneze odată cu trecerea timpului. Multe sunt cazurile în care astfel de locuri nu beneficiază de grija celor care trebuie să o ofere aşa cum trebuie: accesul aproape imposibil datorită drumurilor, lipsa unui ghid şi chiar a panourilor menite să povestească vizitatorului despre istoria locului respectiv. Integrarea în circuitul turistic al acestor monumente şi transformarea lor în locuri care îşi spun propria poveste reprezintă cauza asumată de Bobby.